Lupta pentru dreptul de vot în Statele Unite - Nicki Beaman Griffin (Mai 2024)
Douăzecea și cincea amendament, amendament (1967) la Constituția Statelor Unite care stabilește norme de succesiune referitoare la posturile vacante și dizabilitățile din funcția președintelui și a vicepreședintelui. Acesta a fost propus de Congresul SUA pe 6 iulie 1965 și a fost ratificat la 10 februarie 1967.
chestionare
Documente celebre
Cine a fost autorul principal al manifestului comunist?
În timp ce prima secțiune a celui de-al douăzeci și cincilea amendament a codificat procesul de succesiune observat în mod tradițional în caz de deces al președintelui - ca vicepreședintele să revină în funcție - a introdus și o modificare în ceea ce privește ascensiunea vicepreședintelui președintele ar trebui ca acesta din urmă să demisioneze din funcție. În cazul demisiei, vicepreședintele și-ar asuma titlul și funcția de președinte - nu președinte interimar - interzicând efectiv președintele plecător să revină în funcție.
A doua secțiune a amendamentului vizează posturile vacante în funcția de vicepreședinte. În mod tradițional, când funcția de vicepreședinte era vacantă, de obicei prin succesiunea vicepreședintelui la președinție în urma morții președintelui, funcția de vicepreședinte a rămas vacantă până la următoarele alegeri. Prin intermediul celei de-a douăzeci și cincea amendamente, președintele va desemna un vicepreședinte, care va fi supus confirmării de către Congresul SUA. La numai câțiva ani de la ratificarea amendamentului, această secțiune a fost pusă în aplicare. În 1973, Spiro Agnew și-a dat demisia din funcția de pres. Vicepreședintele Richard M. Nixon și Nixon l-au ales ulterior pe Gerald R. Ford, care a fost apoi funcție de lider minoritar în Camera Reprezentanților, pentru a ocupa funcția de vicepreședinte. În ciuda faptului că Nixon și Ford erau republicani, iar democrații și-au păstrat majoritatea atât în Cameră, cât și în Senat, Ford a fost ușor confirmat, ceea ce a indicat că procesul se va concentra mai puțin pe pozițiile politice decât pe o condiție generală pentru funcții. Ford și-a asumat îndatoririle de vicepreședinte la 6 decembrie 1973 și, după demisia lui Nixon din funcție pentru a evita acuzarea, Ford a devenit primul președinte care a aderat la funcție conform celui de-al douăzeci și cincilea amendament din 9 august 1974. -A cincea modificare nu a fost în vigoare, Nixon nu ar fi fost în măsură să înlocuiască Agnew și rămâne speculativ dacă Nixon ar fi demisionat înainte de punerea în judecată și un proces și, astfel, a permis vorbitorului democratic al Camerei Reprezentanților să devină președinte sub președinția Actul succesoral din 1947.
A treia secțiune a amendamentului a prezentat procesul formal de determinare a capacității președintelui de a-și îndeplini puterile și îndatoririle. Presupune că președintele are prezența minții și a capacității fizice de a produce o declarație scrisă în care se informează în mod oficial președintele pro tempore al Senatului și vorbitorul Camerei, care ar duce la funcția de vicepreședinte temporar în funcția de președinte interimar. În cazul în care un președinte poate fi incapabil să declare incapacitatea de a-și îndeplini competențele și îndatoririle de serviciu, secțiunea a patra a modificării impune ca aceste determinări să fie făcute în comun de vicepreședinte și de cabinet, vicepreședintele asumându-și imediat funcția de președinte interimar.
Înainte de trecerea amendamentului, nouă președinți - William Henry Harrison, Zachary Taylor, Abraham Lincoln, James Garfield, William McKinley, Woodrow Wilson, Warren G. Harding, Franklin D. Roosevelt și Dwight D. Eisenhower - au experimentat crize de sănătate care i-a lăsat temporar incapabili, moartea rezultând în șase cazuri (Harrison, Taylor, Lincoln, Garfield, McKinley și Harding). După trecerea amendamentului, pres. Ronald Reagan a fost incapacitat timp de aproximativ 24 de ore, în timp ce a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru o rană împușcată în urma unei tentative eșuate de asasinat, deși nu a fost făcută vreo desemnare oficială a responsabilității prezidențiale. Într-adevăr, această porțiune a celui de-al douăzeci și cincilea amendament nu a fost invocată niciodată.
Textul complet al amendamentului este:
Secțiunea 1 - În cazul demiterii președintelui din funcție sau a decesului sau a demisiei sale, vicepreședintele devine președinte.
Secțiunea 2 - Ori de câte ori există un post vacant în funcția de vicepreședinte, președintele numește un vicepreședinte care preia funcția la confirmarea cu votul majorității ambelor camere ale Congresului.
Secțiunea 3 - Ori de câte ori președintele transmite președintelui pro tempore al Senatului și președintelui Camerei Reprezentanților, declarația sa scrisă că nu este în măsură să îndeplinească puterile și îndatoririle funcției sale și până când nu le transmite o declarație scrisă la dimpotrivă, aceste prerogative și atribuții sunt îndeplinite de vicepreședinte în calitate de președinte interimar.
Secțiunea 4 - Ori de câte ori vicepreședintele și majoritatea funcționarilor principali ai departamentelor executive sau ale oricărui alt organ pe care Congresul îl poate oferi prin lege, transmit președintelui temporarul Senatului și președintelui Camerei Reprezentanților lor declararea faptului că președintele nu poate îndeplini puterile și îndatoririle funcției sale, vicepreședintele își asumă imediat puterile și îndatoririle funcției în calitate de președinte interimar.
Ulterior, atunci când președintele transmite președintelui pro tempore al Senatului și președintelui Camerei Reprezentanților sale declarația scrisă că nu există o incapacitate, el va relua competențele și îndatoririle funcției sale, cu excepția cazului în care vicepreședintele și majoritatea fiecărui ofițerii principali ai departamentului executiv sau ai oricărui alt organ pe care Congresul îl poate oferi, prin lege, să transmită Președintelui Pro tempore al Senatului și Președintelui Camerei Reprezentanților declarația lor scrisă potrivit căreia președintele nu este în măsură să elibereze puterile și îndatoririle biroului său. Prin urmare, Congresul va decide problema, întrunind în patruzeci și opt de ore în acest scop, dacă nu în sesiune. Dacă Congresul, în termen de douăzeci și unu de zile de la primirea acestei din urmă declarații scrise sau, dacă Congresul nu este în ședință, în douăzeci și unu de zile de la adunarea Congresului, stabilește prin votul celor două treimi ale ambelor Camere pe care președintele nu este în măsură să își îndeplinească competențele și îndatoririle funcției sale, vicepreședintele continuă să îndeplinească același lucru cu președintele interimar; în caz contrar, președintele reia competențele și îndatoririle funcției sale.
