Fridtjof Nansen (Mai 2024)
Om de stat și umanitar
Pe măsură ce Nansen a îmbătrânit, a devenit mai interesat de relațiile dintre indivizi și națiuni. În 1905 a participat activ la discuția despre dizolvarea unirii dintre Norvegia și Suedia. Atitudinea lui poate fi rezumată prin cuvintele sale: „Orice uniune în care unicul popor este restricționat în exercitarea libertății sale este și va rămâne un pericol.” La instaurarea monarhiei norvegiene, Nansen a fost numit primul său ministru la Londra (1906–08). În 1917, în timpul Primului Război Mondial, a fost numit șeful unei comisii norvegiene în Statele Unite și a negociat un acord satisfăcător cu guvernul SUA privind importul de livrări esențiale în Norvegia.
La prima adunare a Ligii Națiunilor din 1920, delegația norvegiană a fost condusă de Nansen, care urma să rămână unul dintre membrii de seamă ai adunării până la moartea sa. În aprilie 1920, consiliul Ligii Națiunilor i-a acordat lui Nansen prima sa mare sarcină, numindu-l înalt comisar responsabil pentru repatrierea din Rusia a aproximativ 500.000 de prizonieri de război din fostele armate germane și austro-ungare. Guvernul sovietic nu ar recunoaște Liga Națiunilor, dar a negociat personal cu Nansen, iar în septembrie 1922 a raportat la a treia adunare a Ligii că sarcina sa a fost finalizată și că 427.886 prizonieri de război au fost repatriați.
În august 1921, Nansen a fost solicitat de Comitetul Internațional al Crucii Roșii pentru a direcționa efortul de a aduce ajutor în Rusia afectată de foamete. El a acceptat, iar pe 15 august o conferință la Geneva, la care au fost reprezentate 13 guverne și 48 de organizații ale Crucii Roșii, l-a numit înalt comisar al acestei noi acțiuni. La 27 august, a încheiat un acord cu guvernul sovietic care îl autoriza să deschidă la Moscova un birou al „Executivului internațional de ajutorare rusă”. Solicitarea lui Nansen către Ligă pentru asistență financiară a fost respinsă, dar apelând la organizații private și adresându-se întrunirilor publice mari a reușit să strângă fondurile necesare.
La 5 iulie 1922, la inițiativa Nansen, a fost semnat la Geneva un acord internațional prin care se introduce cardul de identificare pentru persoanele strămutate cunoscut sub numele de „pașaportul Nansen”. În 1931, la Geneva (după moartea lui Nansen) a fost creat Oficiul Internațional pentru Refugiați Nansen; a avut grijă mai ales de rușii anticomunisti („albi”), de armenii din Turcia și, mai târziu, de evreii din Germania nazistă.
În 1922, Nansen a primit premiul Nobel pentru pace; el a folosit banii premiei pentru promovarea lucrărilor de ajutor internațional. Oficiul internațional pentru refugiați din Nansen a câștigat Premiul Nobel pentru pace în 1938.
