8 Ciobani Poezie de dragoste (Mai 2024)
Beowulf, poem eroic, cea mai înaltă realizare a literaturii engleze vechi și cea mai timpurie epopee vernaculară europeană. Tratează evenimente de la începutul secolului 6 și se crede că a fost compus între 700 și 750. Deși inițial fără titlu, a fost numit mai târziu după eroul scandinav Beowulf, ale cărui exploatări și personaje oferă tema ei de legătură. Nu există dovezi ale unui Beowulf istoric, dar unele personaje, site-uri și evenimente din poezie pot fi verificate istoric. Poezia nu a apărut pe tipar până în 1815. Este păstrată într-un singur manuscris care datează în jurul anului 1000 și este cunoscută sub numele de manuscris Beowulf (Cotton MS Vitellius A XV).
chestionare
Autori celebri
Cine a scris Ultimul mohican?
Beowulf se încadrează în două părți. Se deschide în Danemarca, unde splendida sală a pajiștilor regelui Hrothgar, Heorot, a fost răvășită timp de 12 ani de vizite nocturne de la un monstru malefic, Grendel, care îi duce pe războinicii lui Hrothgar și îi devorează. În mod neașteptat, tânărul Beowulf, un prinț al Geatilor din sudul Suediei, ajunge cu o mică trupă de menținători și se oferă să curățe Heorot de monstrul său. Hrothgar este uluit de îndrăznețul eroului puțin cunoscut, dar îl întâmpină și, după o seară de sărbători, multă curtoazie și o oarecare amabilitate, regele se retrage, lăsându-l pe Beowulf la conducere. În timpul nopții, Grendel vine din mauri, lacrimile deschid ușile grele și devorează una dintre Geatele adormite. Apoi înfige cu Beowulf, de a cărui strânsoare puternică nu poate scăpa. Se eliberează, rupându-și brațul și pleacă, rănit mortal.
A doua zi este una de bucurie în Heorot. Dar noaptea, în timp ce războinicii dorm, mama lui Grendel vine să-și răzbune fiul, ucigând unul dintre bărbații lui Hrothgar. Dimineața Beowulf o caută în peștera ei din fundul unei simple și o omoară. Tăie capul din cadavrul lui Grendel și se întoarce la Heorot. Danezii se bucură încă o dată. Hrothgar face un discurs de rămas bun despre personajul adevăratului erou, în timp ce Beowulf, îmbogățit cu onoruri și cadouri princiare, se întoarce acasă la regele Hygelac al Geților.
Cea de-a doua parte trece rapid peste moartea ulterioară a regelui Hygelac într-o luptă (cu înregistrare istorică), moartea fiului său și succesiunea lui Beowulf la regatul și domnia sa pașnică de 50 de ani. Însă acum un balaur care respiră foc îi distruge pământul și Beowulf îl îmbie pe alocuri, dar îmbătrânit. Lupta este lungă și teribilă și un contrast dureros cu luptele din tinerețe. Dureroasă este și dezertarea deținătorilor săi, cu excepția tânărului său rud Wiglaf. Beowulf ucide dragonul, dar este rănit mortal. Poezia se încheie cu riturile sale funerare și cu un lament.
Beowulf aparține metric, stilistic și tematic unei tradiții eroice întemeiate în religia și mitologia germanică. De asemenea, face parte din tradiția mai largă a poeziei eroice. Multe incidente, cum ar fi sfâșierea lui Beowulf de pe brațul monstruului și coborârea lui în simplu, sunt motive familiare din folclor. Valorile etice sunt în mod vădit codul germanic al loialității față de șef și trib și de răzbunare față de inamici. Cu toate acestea, poezia este atât de infuzată cu un spirit creștin, încât îi lipsește fatalitatea sângeroasă a multora dintre piesele eddaice sau sagele literaturii islandeze. Beowulf însuși pare mai altruist decât alți eroi germanici sau eroii antici greci ai Iliadei. Este semnificativ faptul că cele trei bătălii ale sale nu sunt împotriva oamenilor, ceea ce ar presupune represalii ale feudei sângelui, ci împotriva monștrilor răi, dușmani ai întregii comunități și a civilizației în sine. Mulți critici au văzut poemul ca o alegorie creștină, cu Beowulf campionul bunătății și luminii împotriva forțelor răului și întunericului. Moartea sa de sacrificiu nu este văzută ca tragică, ci ca sfârșitul potrivit al vieții unui erou bun (unii ar spune „prea bine”).
Asta nu înseamnă că Beowulf este un poem optimist. Criticul englez JRR Tolkien sugerează că efectul său total este mai mult ca o elegie lungă, lirică, decât ca o epică. Chiar și secțiunea anterioară, mai fericită din Danemarca, este plină de aluzii răutăcioase care au fost bine înțelese de publicul contemporan. Astfel, după moartea lui Grendel, regele Hrothgar vorbește cu sfințenie despre viitor, despre care publicul știe că se va încheia cu distrugerea liniei sale și cu arderea lui Heorot. În partea a doua, mișcarea este lentă și funerară: scenele din tinerețea lui Beowulf sunt redate cu o cheie minoră, ca contrapunct al ultimei sale bătălii, iar starea de spirit devine din ce în ce mai sombră pe măsură ce wyrd (soarta) care vine pentru toți oamenii se închide asupra lui..
Beowulf a fost adesea tradus în engleza modernă; redările de Seamus Heaney (1999) și Tolkien (finalizate în 1926; publicate în 2014) au devenit cele mai bine vândute. A fost, de asemenea, sursa reîncărcărilor în text - John Gardner's Grendel (1971), de exemplu, care ia punctul de vedere al monstrului - și ca filme.
